Praf aruncat în ochii existentei

By: c8ilul

Jan 24 2010

Category: Ganduri de copii

4 Comments

Zilele erau pline de lumina, noptile in tacerea lor, erau pline de speranta. Pe strazi cutreierau acelasi şoapte, aceleasi dorinte neimplinite a celor ca mine.

Sunt epicentrul unui razboi pe cale sa inceapa, un vulcan pregatit sa erupa, un uragan ce ia nastere din lacrimile ce au curs in zadar. Se lasa noaptea si mandria marii este imblanzita de intuneric, vuietul muntilor dispare in uitare si soarele se cufunda in neant.

Deodata, muntii incep din nou sa murmure si o ceaţa l-i se pleaca la poale. Incep sa zbiere si Pamantul se cutremura. Ma inspaimant si incerc sa scap. Visele-mi sunt imprastiate pe jos si au luat forma unor pietre negre, parca de negura, din cauza neimplinirii. Acele vise, care altadata aveau stralucirea limpede a  unui cristal. Le adun si incep sa fug. Vulcanul incepe sa-si verse mania prin lava, parca venita din adancurile intunecate ale Pamantului. Coboara atat de repede coama muntelui si o vad in spatele meu, furioasa, nemiloasa si cruda, decisa sa-mi spulbere fiecare piatra ce o tin strans in pumnul meu.

Continui sa fug, nu privesc in urma, ci doar spre marea ce asteapta sa-mi spele pietrele de negura ce s-a depus pe ele, sa-mi redea din nou inocenta lor.

O zaresc si sunt tot mai aproape de ea, insa puterile incep sa ma lase. Am alergat mult, am visat pana m-am trezit si pietrele ce le strang in mana incep sa devina tot mai grele, o povara.

In sfarsit, aproape ca simt valurile semeţe ce se inalta spre stele, le vad !

Ma uit in spatele meu si lava plina de cruzime isi intinde mana spre mine sa ma ajunga. Nu mai pot fugi, sunt istovit de orice putere. Arunc pietrele spre limpezimea apei cu toata puterea ce-a ramas in mine. Nu am fost destul de puternic, si visele ce urmau a fii curatite de intuneric s-au oprit pe ţărm.

Ma opresc, ma pun in genunchi si privesc: In largul marii ia nastere un uragan colosal ce se indreapta spre visele mele. In acelasi timp, eruptia de furie isi croieste drum spre mine, spulberand tot ce se afla in calea ei. Ma ajunge si sunt transformat intr-o cenusa. Suflarea mea a devenit cenusa datorita dispretului pe care-l areti.

N-a mai ramas din mine decat ceea ce am visat toata viata  : visele ce stau ascunse in adancurile mării, cristalele ce le-am şlefuit o viata intreaga, o poveste traita, nescrisa si uitata intr-un colt din mine.